Etapa a 11-a în cifre! Dinamo, cea mai lungă serie fără victorie afară din ultimii 17 ani!

gap

S-a încheiat şi runda a 11-a, una care a rămas sub semnul echilibrului, cuvînt care descrie cel mai bine acestă primă parte de campionat. Astra şi-a păstrat prima poziţie pentru a 5-a etapă la rînd, asta şi pentru că Viitorul nu a mai avut la Iaşi forţa ofensivă din jocurile precedente.

O creştere vizibilă de formă înregistrează Pandurii, trupa lui Edi Iordănescu ajungând la al 5-lea meci consecutiv fără înfrîngere, 3 succese şi două rezultate de egalitate. Dinamo a înregistrat a 6-a remiză pe teren advers, ultima dată cînd gruparea din “Ştefan cel Mare” a contabilizat cel puţin la fel de multe partide fără succes “afară” consemnîndu-se în ediţia 1997/98, atunci avînd chiar o serie mult mai rea, două remize şi 9 înfrângeri.

Craiova s-a impus pe “Ilie Oană” şi a ajuns la 3 victorii consecutive, îndreptîndu-se spre recordul din stagiunea precedentă, 5 succese la rînd (etapele 12-16). În schimb, prahovenii nu se regăsesc, ei aflîndu-se la unul dintre cele mai slabe starturi de sezon din istorie.

În fine, Steaua s-a impus cu 3-1 în faţa Concordiei şi a prins ultima treaptă a podiumului, precedentul moment cînd a încheiat o etapă pe unul din primele 3 locuri consemnîndu-se la finele rundei a 5-a.

5 date statistice generale după etapa a 11-a

  • CFR Cluj şi Astra sînt singurele echipe care au marcat în toate cele 11 etape. La polul opus, Petrolul a încasat cel puţin un gol în 10 din cele 11 runde.
  • Astra este echipa care a înscris de cele mai multe ori imediat după pauză, mai exact în primul sfert din repriza secundă. Trupa lui Şumudică a marcat de 7 ori în intervalul amintit. În schimb, CSMS Iaşi, formaţie condusă de singurul antrenor străin prezent în primele 11 etape
  • Concordia Chiajna a primit contra Stelei cel de-al 4-lea penalty din stagiunea curentă, dar şi de astă dată jucătorii ilfoveni nu au reuşit să transforme lovitura de pedeapsă. Ce-i drept, acum au fost mai norocoşi, asta deoarece Lazăr a recuperat şi a redus din handicap.
  • Cu doar 1500 de susţinători (un cuvînt prea greu pentru unii dintre ei) prezenţi în tribune, Steaua a pierdut locul 1 în clasamentul spectatorilor, asta deşi a avut o asistenţă de aproape 28000 de spectatori cu Dinamo. După 11 runde, pe prima poziţie se clasează ACS Poli – 8000 spectatori/meci, în timp ce „roş-albaştrii” au o medie de aproape 7850 spectatori/meci.
  • Hora a ajuns la 11 goluri în 2015, performanţă cu care devene cel mai bun marcator din anul calendaristic 2015, dintre cei ativi. În clasamentul general, actualul gorjean este întrecut doar de Mihai Roman – 12 reuşite.

Mihai Vasile (Voluntari), Ghomsi Antonio (Dinamo) şi Kharja Houssine (Steaua) au debutat în etapa a 11-a. În total, numărul celor care au evoluat în premieră pe prima scenă din România în 2015/16 a ajuns la 67, din care doar 17 autohtoni.

-Ghomsi Antonio a fost cel de-al 80-lea strain care a bifat o prezenţă în campionat pentru Dinamo. Din aceştia, 12 au evoluat în cele 11 etape din ediţia 2015/16.

Kharja Houssine a fost cel de-al 56-lea străin cu minute în Liga 1 pentru Steaua. 51 dintre cei 56 au evoluat in ultimele 10 sezoane (incepand cu 06/07).

Pecanha Peterson a bifat meciul 100 în campionatul României. Este cel de-al 6-lea portar străin care atinge această cifră, după Mingote – 130 j, Grahovac – 126 j, Guso – 123 j, Felgueiras – 111 j şi Nuno Claro – 107 j.

Remiza înregistrată de Astra în Gruia a fost cea de a 100-a în campionat din contul actualilor giurgiuveni.

0 comentarii. Scrie si tu!

Te-ar mai putea interesa:

Leave a Reply

Pentru a adauga un comentariu, trebuie sa fii logat!