In seara aceasta incepand cu orele 22:00 ora Romaniei , pe Estadio Anoeta din San Sebastian se va disputa ultimul meci al etapei cu numarul 22 din Primera Division , partida ce va aduce fata in fata pe echipa locala Real Sociedad si Fc Sevilla . Acesta va fi primul joc a lui Michel pe banca tehnică a oaspeţilor, fostul star de la Real Madrid având sarcina de a redresa o formaţie aflată în cădere liberă. Dintr-o candidată la locurile de Ch.League, Sevilla a ajuns la doar 3 puncte de retrogradare. Situaţia grupării andaluze a devenit atât de disperată, în urma catastrofalei serii de 7 partide consecutive fără victorie: 5 eşecuri, 2 remize. Perioada nefastă a fost completată cu eliminarea din cupă, după dubla cu Valencia.Orice schimbare de antrenor aduce un suflu nou în jocul echipei, iar acest lucru s-ar putea vedea în evoluţia de diseară a Sevilliei. Nici Real Sociedad nu sta mai bine , in ultimele 5 etape avand 2 victorii si 3 infrangeri. Faţă în faţă vor fi două echipe puţin spectaculoase. De altfel, cu 23, respectiv 22 de goluri marcate, Sociedad şi Sevilla ocupă locurile abia 14 şi 15 în ierarhia ofensivelor. Cu toate acestea , cred ca vom avea parte de un meci spectaculos , ambele echipe dorind sa obtina victoria si sa se distanteze de locurile ce duc in a doua liga,
Pronostic : Total Goluri: Peste 2.5 Cota : 2.2 Miza : 9 / 10 Bookmaker : Bet365 Profit: -9
De la: gabayel_22 ( 13.02.2012 15:05 )