pariori.ro

User:  Parola:  Tine-ma minte! Am uitat parola  Inregistrare

 
     

Astăzi, la Cupa Africii sunt programate primele două meciuri din cadrul sferturilor de finală. Zambia luptă cu Sudanul pentru accederea în careul de aşi, în timp ce Coasta de Fildeş întâlneşte Guinea Ecuatorială, alături de Gabon, organizatoare a competiţiei. 


Zambia v Sudan (ora 18:35)  1.75  3.25  4.50

Deşi la casele de pariuri Zambia este favorită destul de certă a confruntării, sudanezii nu trebuie subestimaţi. "Şoimii" s-au calificat în sferturi dintr-o grupă foarte echilibrartă, cu Burkina Faso, Angola şi Coasta de Fildeş. Au fost învinşi la limită de principala favorită a competiţiei, au remizat la 2 cu Angola, câştigând apoi cu 2-1 confruntarea decisivă cu Burkina Faso.

Zambia a câştigat grupa, dar şi contextul i-a fost favorabil. Senegal nu a avut ca obiectiv vreo performanţă la acest turneu, iar  Libia şi Guinea Ecuatorială s-au dovedit adversari abordabili, în special ţara gazdă, fără nicio experenţă anterioară la Cupa Africii.

În aceste condiţii jocul direct va fi probabil mult mai echilibrat decât o prezintă cotele, nefiind exclus să asistăm chiar la o semi surpriză, calificarea sudanezilor în semifinale.

1.45 e la Bet365 cota pentru o victorie a sudanezilor cu handicap asiatic +1 (dacă Zambia bate la un gol, suma este returnata)

Coasta de Fildeş - Guinea Ecuatorială (21:30) 1.40  4.00  7.50  

Deşi este de aşteptat o replică destul de viguroasă a gazdelor, Costa de Fildeş nu va putea fi oprită.  De altfel, parcursul din grupă, cu cele 3 victorii şi 0 goluri primite, arată clar intenţiile "elefanţilor" la acest turneu. De partea cealalată, Guinea Ecuatorială s-a calificat cu destul noroc în această fază, deşi au pierdut un meci din grupă, 0-1 cu Zambia, o naţională ce nu se poate compara valoric cu adversarul de azi.

1.40 e la SportingBet cota pentru o victorie a Coastei de Fildeş

Primul 11 al "elefanţilor" pentru jocul de diseară este impresionant: Barry - Lolo, K.Toure, Bamba, Tiene - Gosso, Y.Toure, Tiote - Kalou, Drogba, Gervinho.

 


Mâine sunt programate celelalte două meciuri ale fazei:

Partida 1 x 2
Gabon v Mali 05/02/2012 18:00 EET 1.90 3.20 3.80
Ghana v Tunisia 05/02/2012 21:00 EET 1.90 3.20 3.80

 Tabloul semifinalelor este următorul:

08/02/12 Zambia/Sudan 18 : 00 Gabon/Mali
  Coasta de F./Guinea Ec. 21 : 00 Ghana/Tunisia

  


 (Pîrvan Sabin)


Postata in : Pariuri la

Comentarii

De la: raducosmin ( 04.02.2012 13:21 )

Sabin, ce zici de un egal la Coasta de Fildes - Guinea Ecuatoriala, si apoi in prelungiri sa castige. S-au vazut multe surprize la aceasta competitie si nu e exclus avand in vedere ca Guinea EC. sunt gazde si se poat face unele mingicarii. Plus ca nationala Coastei de Fildes avand in vedere rezultatul nu va folosti toate asa zisele vedete pastrandui pentru fazele urmatoare din competitie. E doar o parere.

De la: sabin008 ( 04.02.2012 17:01 )

O sa vedem. Personal cred ca o sa impuna Coasta de Fildes in timp regulamentar. Dar e drept, sunt multe suprize la Cupa Africii.

Comenteaza

Pentru a adauga un comentariu trebuie sa fiti logat. Pentru a va autentifica click aici.
Daca doriti sa va creati un cont click aici.


 CAMPIONATE   
  Premier League Cluburi  
     
  Ligue 1 Cluburi  
     
  Bundesliga Cluburi  
     
  Serie A Cluburi  
     
  La Liga Cluburi  
     
  Liga Campionilor Cluburi  
     
  Europa League Cluburi  
     


blog.pariori.ro : Ultimele comentarii
zubar Tatsuma Ito vs. Leonardo Mayer ito are cota 3 mi se pare de incercat ..
balu la bwin am depus cu cardul dar nu se pote retrage pe card, cand depui nu mai te intreaba nimeni...
zubar ieri a fost ziua de odihna azi e etapa pt sprinteri totusi
balu Detalii talon pariuri Tip de pariu Pariu simplu Încheie rea pariului prin live Nr. talon...
kevin prince E pauza in il giro eu așa stiu eu zic ca basso are șanse sa castige

Case de pariuri recomandate
Bonus 60 lei Bonus 100 lei Bonus 25 lire
Bonus 150 lei  Bonus 10 euro
Bonus 70 lei
Bonus 200 lei Bonus 100 lei Bonus 100 lei

Ultimele ponturi
wade Miami vs Indiana
andrei8827 Marach/Polasek vs Mahut/Roger-Vasselin
sportxtipster Olga Govortsova vs Alize Cornet
sucdelatec Penarol - Obras Sanitarias
sucdelatec Oklahoma City Thunder - Los Angeles Lakers
sucdelatec Boston Celtics - Philadelphia 76ers
wade New Jersey vs New York
wade Boston vs Philadelphia
alexis1016 Al Jazira - Al Ahli Jeddah
marcos102 Grindavik - Stjarnan
» mai multe ponturi

Cote meciuri
  1 X 2
23.05 - 21:00 Rapid-Dinamo 2.60 3.10 2.60
25.05 - 21:00 Athletic Bilbao-FC Barcelona 9.00 5.50 1.36
08.06 - 19:00 Polonia-Grecia 2.20 3.20 4.20
08.06 - 21:45 Rusia-Cehia 2.15 3.40 3.75
09.06 - 19:00 Olanda-Denemarca 1.65 3.80 6.50
09.06 - 21:45 Germania-Portugalia 1.80 3.65 4.60
10.06 - 19:00 Spainia-Italia 1.85 3.50 5.00
10.06 - 21:45 Irlanda-Croatia 3.60 3.30 2.10
11.06 - 19:00 Franta-Anglia 3.00 3.20 2.62
11.06 - 21:45 Ucraina-Suedia 2.40 3.20 3.20
»mai multe cote

Clasament luna curenta
USER PROFIT YIELD W-D-L
nerazzurro 254.59 129.89% 17-0-8
blue_lion121 78.52 36.86% 16-0-9
andrei8827 68.06 29.59% 18-1-7
wade 53.92 27.94% 17-0-12
cioaza 40.61 66.57% 7-0-1
susanu 31.32 69.6% 4-0-1
alexis1016 30.47 13.6% 18-1-17
sud. 23.89 32.73% 7-0-4
doryan91 22.95 85% 3-0-0
suciu_nl 20.85 46.33% 7-0-2
» clasament complet

 
bet365









bet365




Cum pariem

Afla de ce ai nevoie pentru a paria pe internet. Iata, explicat pas cu pas, ce trebuie sa faci atunci cand vrei sa incepi sa pariezi pe internet si...

Poker - Primii pasi

Ce trebuie sa fac pentru a invata sa joc poker? Care sunt primii pasi?  

Casino Online

Blackjack, Ruleta, Baccarat, Video Poker si multe alte jocuri de casino va asteapta sa le incercati  

Invata sa joci table

Afla care sunt regulile de baza ale jocului de table

Studiul de Audienta si Trafic Internet

{* *}