Diseară, Napoli primeşte vizita formaţiei Chievo, confruntare în care trupa lui Mazzari va încerca să obţină primul succes contra veronezilor, după o serie de 3 eşecuri consecutive. Stagiunea precedentă, Chievo a câştigat cu 3-1 în deplasare şi 2-0 acasă, pentru ca în turul stagiunii să mai bifeze un succes, la limită, scor 1-0.
Potrivit bookmakerilor, gazdele îşi vor atinge obiectivul, cota acordată variantei 1 solist fiind de 1.50. Poate prea scăzută această cotaţie, ţinând cont de faptul că napoletanii nu şi-au mai apropiat victoria în ultimele 5 runde de Serie A, cu 4 remize (1-1 v Bologna, 1-1 v Siena, 0-0 v Ceena şi 0-0 v Napoli) şi un eşec (2-3 la Genoa). De partea cealaltă, Chievo nu a pierdut niciun din ultimele 3 deplasări, succesul cu Udine din cupă fiind urmat de o remiza la Lecce şi un succes la Novara.
Cei care merg totuşi pe mâna gazdelor, au două argumente, primul fiind reprezentat de faptul că echipa oaspete a pierdut 6 din cele 11 deplasări ale sezonului. De asemenea, se evidenţiază faptul că Mazzari poate arunca în luptă aproape cel mai bun 11, cu o singură absenţă, fundaşul Cannavaro. Nici tehnicianul oaspeţilor nu însă are probleme de lot, pritre titulari fiind anunţat şi ex-stelistul Thereau (20 de meciuri, 4 goluri)
NAPOLI (3-4-2-1): De Sanctis; Fernandez, Aronica, Britos; Zuniga, Dzemaili, Inler, Dossena; Pandev, Lavezzi, Cavani. Rezerve: Rosati, Grava, Donadel, Gargano, Maggio, Hamsik, Vargas. Antrenor. Mazzarri
CHIEVO (4-3-1-2): Sorrentino; Sardo, Andreolli, Cesar, Dramé; Hetemaj, Bradley, Rigoni; Théréau; Paloschi, Pellissier. Rezerve: Puggioni, Frey, Jokic, Vacek, Sammarco, Cruzado, Moscardelli. Antrenor. Di Carlo
| Partida |
1 |
x |
2 |
Napoli v Chievo 13/02/2012 21:45
|
1.50 |
4.00 |
6.50 |
Etapa următoare, Chievo joacă tot în deplasare, la Genoa. Napoli merge în fief-ul Fiorentinei, confruntare programată peste doar 4 zile. La mijlocul săptămânii viitoare, echipa lui Mazzari se va înfrunta cu Chelsea în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor.
Clasamentul înaintea partidei:
| Loc |
Echipa |
M |
V |
E |
Î |
Gm |
Gp |
Glv
|
Pct |
| 1 |
Milan |
23 |
14 |
5 |
4 |
45 |
20 |
+25 |
47 |
| 2 |
Juventus |
21 |
12 |
9 |
0 |
33 |
13 |
+20 |
45 |
| 3 |
Lazio |
23 |
12 |
6 |
5 |
37 |
24 |
+13 |
42 |
| 4 |
Udinese |
23 |
12 |
5 |
6 |
34 |
22 |
+12 |
41 |
| 5 |
Internazionale |
23 |
11 |
3 |
9 |
34 |
30 |
+4 |
36 |
| 6 |
Roma |
22 |
10 |
5 |
7 |
36 |
26 |
+10 |
35 |
| 7 |
Napoli |
22 |
7 |
10 |
5 |
36 |
24 |
+12 |
31 |
| 8 |
Palermo |
23 |
9 |
4 |
10 |
33 |
34 |
-1 |
31 |
| 9 |
Genoa |
22 |
9 |
3 |
10 |
31 |
42 |
-11 |
30 |
| 10 |
Cagliari |
23 |
7 |
9 |
7 |
22 |
24 |
-2 |
30 |
| 11 |
Fiorentina |
21 |
7 |
7 |
7 |
23 |
19 |
+4 |
28 |
| 12 |
Catania |
21 |
6 |
9 |
6 |
27 |
29 |
-2 |
27 |
| 13 |
Parma |
21 |
7 |
6 |
8 |
27 |
34 |
-7 |
27 |
| 14 |
Chievo |
22 |
7 |
6 |
9 |
19 |
28 |
-9 |
27 |
| 15 |
Atalanta |
22 |
7 |
9 |
6 |
25 |
27 |
-2 |
24 |
| 16 |
Bologna |
21 |
5 |
7 |
9 |
18 |
26 |
-8 |
22 |
| 17 |
Siena |
21 |
4 |
8 |
9 |
21 |
22 |
-1 |
20 |
| 18 |
Lecce |
23 |
4 |
6 |
13 |
22 |
38 |
-16 |
18 |
| 19 |
Cesena |
22 |
4 |
4 |
14 |
15 |
34 |
-19 |
16 |
| 20 |
Novara |
23 |
3 |
7 |
13 |
20 |
42 |
-22 |
16 |
Click pe avancronică pentru a vedea echipele probabile și cotele meciului.
| Partida |
Citeşte |
1
|
x
|
2
|
| Lazio - Cesena |
|
Scor 3-2 |
| Udinese v AC Milan 11/02/2012 19:00 |
Avancronica |
Scor 2-1 |
| Cagliari v Palermo 11/02/2012 21:45 |
Avancronica |
Scor 1-2 |
| Inter v Novara 12/02/2012 16:00 |
Avancronica |
Scor 0-1 |
| Atalanta v Lecce 12/02/2012 16:00 |
Avancronica |
Scor 0-0 |
| Catania v Genoa 12/02/2012 16:00 |
Avancronica |
Scor 4-0 |
| Parma v Fiorentina 12/02/2012 16:00 |
Avancronica |
Amânat |
| Bologna v Juventus 12/02/2012 21:45 |
Avancronica |
Amânat |
| Napoli v Chievo 13/02/2012 21:45 |
Avancronica |
|
|
|
| Siena v Roma 13/02/2012 21:45 |
Avancronica |
|
|
|
BONUS 100 LEI LA SPORTINGBET

Agenţia Sportingbet oferă un bonus de 100 de lei noilor înscrişi la prima alimentare a contului de pariuri. Click aici!
(Pîrvan Sabin)
Sporting Bet este una dintre cele mai apreciate agenţii de pariuri din Europa, renumită datorită ofertei variate şi seriozităţii de care a dat dovada.
Comenteaza
Pentru a adauga un comentariu trebuie sa fiti logat. Pentru a va autentifica click aici.
Daca doriti sa va creati un cont click aici.
|